freelancer

Ok, iată că mi-am văzut visul cu ochii, am devenit freelancer și am scăpat de programul “de la 9 la 5” de care m-am plâns atâția ani, de toți șefii și de sarcinile de serviciu care nu-mi aduceau mulțumire.

Acum sunt stăpână pe timpul meu de lucru. Și pe cel de odihnă. Și le pot inversa între ele, dacă așa vreau eu. Sunt stăpână și pe spațiul meu de lucru și sunt liberă să mi-l personalizez după dorință. Și pe modul de lucru sunt stăpână. Ce mai, sunt stăpână în general. Peste multe. Sună minunat, doar că totuși, freelancingul nu e chiar un drum fără obstacole. Statutul acesta nou de stăpână peste toate, vine la pachet cu fel de fel de provocări cu care nu m-am confruntat din postura de angajat și pe care, așadar, nu prea am dexteritatea de a le depăși elegant, eficient și fără să le pun la suflet.

Nu am pretenția că m-am lovit încă de toate frustrările posibile, dar o să le enumăr pe cele cu care m-am confruntat la început de drum, poate mai folosește și altora, măcar să nu se simtă singuri.

freelancer - clienti
  1. Mă supără mult când ceilalți nu iau noul meu job în serios. Și familia, și prietenii au impresia că dacă lucrez de acasă, sunt casnică. Adică nu am altă preocupare decât să mă ocup de gospodărie. Până de curând aveau rezerve să mă sune în timpul zilei, știind că am șefi și treabă până peste cap și nici nu s-ar fi gândit să-mi ceara să ne întâlnim înainte de ora 18 când știau că plec de la serviciu. Acum, dacă sunt casnică, pot fi sunată, vizitată și solicitată la orice oră, pentru orice lucru mai mult sau mai puțin serios. Că doar stau acasă, sunt liberă și am tot timpul din lume. Of!
  2. Un alt motiv de frustrare sunt clienții care au o idee prea vagă despre ceea ce își doresc să obțină. Nu e vorba doar că nu știu să formuleze cererile, dar am avut potențiali clienți cărora nu le era deloc clar care sunt obiectivele demersului lor. Discuțiile cu astfel de clienți sunt mari consumatoare de timp și în cele din urmă sterile. E teribil de frustrant să simt că am un proiect în mână, dar de fapt să nu îl pot lua pentru că îmi va genera infinite complicații. E frustrant și când realizez că a zburat deja aproape o zi de muncă, schimbând emailuri și explicând lucruri în zadar. Încep să înțeleg într-un mod destul de amar zicala aia cu “time is money“.
  3. Pe lista frustrărilor aș mai trece și lipsa de predictibiltate asupra volumului de lucru și implicit asupra veniturilor. Despre asta am fost avertizată și am tot citit înainte să îmi schimb statutul, deci ar fi trebuit să fiu pregătită, dar iată că nu sunt. Încă nu știu să-mi bugetez corect timpul, iar veniturile mele sunt predictibile în proporție de doar 50%. Restul sunt cu “dacă“. Nu e chiar un lucru de care să mă împiedic, dar trebuie să recunosc că îmi generează o oarecare stare de disconfort. Sper să mă obișnuiesc, căci asta nu e ceva care să treacă sau să se rezolve vreodată. Așa va fi mereu.
  4. Cu asta cred că ar fi trebuit să încep: frustrarea maximă este dată de subevaluarea muncii unui freelancer. Am întâlnit percepția greșită că un freelancer trebuie să fie ieftin, pentru că el lucrează din pasiune și nici nu are de plătit așa de multe taxe precum o întreprindere sau o companie mare. N-o fi având chiar așa multe, într-adevăr, dar la nivelul lui are destule! Și freelancerii plătesc impozit pe venit, și ei trebuie să plătească asigurări de sănătate și să contribuie la pensie. Lucrează și ei pe un laptop care trebuie amortizat și cu un internet a cărui factură trebuie plătită la timp, vorbesc cu clienții la un telefon al cărui abonament costă, contabilul costă și tot așa. Toate acestea se reflectă în preț și așa e firesc să fie.

Cam asta ar fi ceea ce ma doare pe mine deocamdată. Așa cum ziceam, sunt convinsă că nu am epuizat subiectul frustrărilor unui freelancer. Cred că voi mai experimenta câteva până să mă călesc și să devin imună. Vestea bună e că numărul bucuriilor și al avantajelor este în continuare mai mare decât cel al frustrărilor. Ce ziceți, să fac o listă și cu ele? 🙂

Ținem legătura! Pe curând,

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns